Linia feroviară Calea Ferată Chișinău–Ungheni urmează să fie modernizată prin electrificare, un proiect care va permite trenurilor să circule cu viteze de până la 140 km/h. Anunțul a fost făcut de Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova, care subliniază că această investiție marchează începutul transformării sistemului feroviar național.
Potrivit instituției, modernizarea tronsonului va contribui la reducerea timpului de călătorie pentru pasageri și la creșterea eficienței transportului de mărfuri. În același timp, electrificarea căilor ferate este considerată un pas important spre un transport mai eficient energetic și mai prietenos cu mediul, prin reducerea emisiilor de carbon.
Proiectul are și o dimensiune strategică, vizând integrarea infrastructurii feroviare a Republicii Moldova în rețeaua europeană TEN-T, ceea ce ar urma să faciliteze conexiunile comerciale regionale și să consolideze legăturile economice.
Autoritățile și partenerii europeni susțin că modernizarea acestui tronson reprezintă un pas esențial în alinierea transportului feroviar moldovenesc la standardele europene și în creșterea competitivității sectorului logistic.

