Primăria municipiului Chișinău invită locuitorii și oaspeții Capitalei să aprindă luminile sărbătorii și să participe, în această seară, la un amplu spectacol de Crăciun organizat în Scuarul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului”. Evenimentul îmbină tradiția religioasă cu muzica populară și atmosfera specifică sărbătorilor de iarnă, oferind un prilej de comuniune și bucurie în centrul orașului.
Programul serii debutează între orele 17:00 – 19:00, cu Slujba Privegherii în cinstea Nașterii Mântuitorului Hristos, oficiată la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului”.
Începând cu ora 19:00 și până la 22:00, publicul este invitat la un concert folcloric de colinde și cântece de Crăciun, susținut de artiști consacrați și ansambluri îndrăgite: Mihai Ciobanu, Ion Paladi, Maria Iliuț & Crenguță de iederă, Suzana Popescu, Veta Ghimpu-Munteanu, Maria Stoianov, Nicolae Palit, Natalia Munteanu, Lenuța Gheorghiță, Ana Dabija, Doina Arsene, Lilia Roșca, Mihaela Tabură, Tatiana Jacot, Mariana Dobzeu, Natalia Proca, Daniel Botnaru și Sanda Botnaru, Oxana Crăciun, CNC „Satul moldovenesc Buciumul”, Capela Corală Academică „Doina”, Ansamblul folcloric „Romanița”, Ansamblul folcloric „Mlădițele” și ansamblul de la LT „Nicolae Sulac”.
Evenimentul va fi prezentat de Alex Luca și Andrei Porubin.
Municipalitatea îi îndeamnă pe toți doritorii să vină alături de familie și prieteni pentru a se bucura de spiritul Crăciunului, care va transforma din nou centrul Capitalei într-un spațiu al tradițiilor, muzicii și bucuriei de iarnă.

