Chișinăul a găzduit o săptămână plină de competiții sportive pentru copii și tineri

În perioada 25–30 noiembrie, municipiul Chișinău a fost gazda unui șir de competiții sportive dedicate promovării unui stil de viață activ în rândul copiilor și tinerilor. Evenimentele au fost organizate cu suportul Primăriei Chișinău, în parteneriat cu federațiile și instituțiile sportive de profil.

Desfășurat în datele de 25, 27, 29 și 30 noiembrie, în sălile sportive din capitală și la Școala Sportivă nr. 12 din Vadul lui Vodă, campionatul a adunat circa 100 de sportivi, seniori și juniori U-17, din Chișinău și din mai multe localități ale țării.

Evenimentul a fost organizat în colaborare cu Federația de Fotbal-Tenis din Republica Moldova, iar premierea din 30 noiembrie a avut un fond total de 33.692,24 lei, oferit de Primăria Chișinău.

Pe 29 noiembrie, la Școala Sportivă Specializată de Gimnastică de pe str. Andrei Doga, 26, au concurat 35 de sportivi din Chișinău și din alte localități unde se practică această disciplină.

Primăria Capitalei a oferit opt premii a câte 1.000 de lei, bugetul total alocat fiind de 10.212,56 lei.

În perioada 29–30 noiembrie, fâșia forestieră din Bardar (raionul Hîncești) a găzduit competiția de radiosport, cu participarea a aproximativ 85 de sportivi. Premiile individuale și pe echipe au variat între 400 și 3.000 lei, bugetul total fiind de 29.298,84 lei.

Tot în 29–30 noiembrie, la Școala Sportivă „Speranța”, până la 50 de tineri gimnaști din școlile și cluburile municipiului au participat la campionat.

Premiile oferite de municipalitate au avut valori între 400 și 800 lei, în funcție de categorie, cu un buget total de 31.429,60 lei.

Primăria Chișinău mulțumește antrenorilor, sportivilor și partenerilor pentru implicarea constantă în dezvoltarea sportului municipal și reafirmă angajamentul de a investi în infrastructura și educația sportivă pentru tânăra generație.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *