Primăria Municipiului Chișinău informează că, în perioada 21–22 octombrie 2025, între orele 09:00 și 20:00, circulația rutieră va fi suspendată complet pe strada Maria Drăgan, pe segmentul cuprins între străzile Vadul lui Vodă și Ciocana. Măsura este necesară pentru executarea lucrărilor de reparație curentă pe această porțiune de drum.
În acest interval, transportul public va fi redirecționat după cum urmează:
- Ruta de troleibuz nr. 16: tur – de pe str. Alecu Russo pe străzile Meșterul Manole, Voluntarilor, Uzinelor; retur – pe același traseu.
- Ruta de microbuz nr. 169: tur – de pe str. Ismail pe străzile Meșterul Manole, Sargidava, Maria Drăgan; retur – pe același traseu.
Totodată, între 21 și 23 octombrie 2025, în intervalul 08:00–17:00, traficul va fi suspendat și pe strada Doina și Ion Aldea-Teodorovici, pe segmentul dintre străzile Ion Pelivan și Ion Luca Caragiale, pentru efectuarea lucrărilor de excavare.
Serviciile municipale solicită înțelegerea cetățenilor și își cer scuze pentru eventualele incomodități. Conducătorii auto sunt îndemnați să respecte indicațiile agenților de circulație, să manifeste răbdare și disciplină în trafic și să evite abaterile de la Regulamentul circulației rutiere.

