Tariful la căldură ar putea scădea: Termoelectrica lasă loc pentru o posibilă reducere

Directorul general al Termoelectrica, Iurie Rozlovan, a declarat că în prezent nu există motive pentru o nouă majorare a tarifului la energia termică, iar în anumite condiții, prețul ar putea chiar să scadă.

„La moment, la cifrele anunțate de Energocom, motiv de a crește tariful nu este”, a precizat Rozlovan, citat de Noi.md cu referire la Realitatea.

Întrebat dacă tariful ar putea fi redus, directorul a admis o asemenea posibilitate, subliniind însă că decizia finală aparține Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE).

„Dacă a scăzut prețul la gaz, poate să scadă și tariful la energie termică. Totul depinde de calculele ANRE și de modul în care s-au recuperat devierile tarifare”, a explicat el.

Rozlovan a menționat că prioritatea întreprinderii este menținerea echilibrului financiar, astfel încât Termoelectrica să-și poată acoperi costurile de combustibil, fără a transfera presiunea asupra consumatorilor.

Amintim că la începutul anului curent, ANRE a aprobat o majorare a tarifului la căldură furnizată de Termoelectrica, de la 1824 lei la 2510 lei pentru o gigacalorie.

O eventuală reducere a tarifului ar putea fi decisă după noile calcule economice ale ANRE, în funcție de evoluția prețurilor la gaz și de echilibrul financiar al companiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *