Grădinița din Sîngera – două decenii de așteptare răsplătite cu rezultate remarcabile

La doi ani de la inaugurare, Grădinița nr. 202 din orașul Sîngera confirmă că investițiile bine direcționate aduc schimbări reale în comunitate. Deschisă pe 26 septembrie 2023, instituția a devenit un reper la nivel național, oferind condiții moderne pentru 345 de preșcolari, organizați în 14 grupe.

Dacă anterior doar 55 de copii puteau fi încadrați la vechea grădiniță din localitate, astăzi locurile disponibile sunt de șase ori mai multe. În paralel, au fost create noi locuri de muncă pentru cadre didactice și personal auxiliar, ceea ce a adus beneficii directe și pieței muncii locale.

De la lansare, peste o sută de copii au absolvit grădinița, dintre care 78 chiar în acest an școlar. Prima promoție este deja în clasa a doua, confirmând că investiția își produce roadele.

Primăria Chișinău a fost principalul investitor al proiectului, acoperind peste 90% din costuri. Construcția a respectat cele mai înalte standarde: podele cu linoleum medical antibacterian și antifungic, sală sportivă și festivă pentru activități educative, bucătărie utilată cu sisteme moderne de aerisire, spălătorie și uscătorie proprii, dar și o cazangerie independentă.

Astăzi, datorită profesionalismului colectivului pedagogic, în grădiniță sunt implementate multiple proiecte educaționale, menite să sprijine dezvoltarea armonioasă a copiilor.

Exemplul Sîngerei demonstrează că proiectele sociale de anvergură pot fi realizate chiar și în condiții de criză, atunci când nevoile comunității devin o prioritate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *