Instituțiile de învățământ din municipiul Chișinău sunt pregătite pentru deschiderea noului an de studii, a anunțat șeful adjunct al Direcției Generale Educație, Tineret și Sport (DGETS), Andrei Pavaloi, în cadrul ședinței operative a Primăriei capitalei.
Între 18 și 22 august, 332 de instituții educaționale – gimnazii, licee, școli primare, grădinițe, școli sportive și centre extrașcolare – au fost verificate de cinci comisii specializate, cu participarea reprezentanților de la Direcția Situații Excepționale, Centrul de Sănătate Publică și Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor. Concluziile au arătat că unitățile școlare dispun de toate autorizațiile necesare și sunt pregătite să-și primească elevii, fără obiecții majore din partea organelor de control.
Primarul capitalei, Ion Ceban, a precizat că festivitățile de deschidere a anului școlar vor avea loc luni, 1 septembrie, în toate școlile din oraș. Totodată, programul prelungit pentru clasele primare va continua și în acest an, fiind frecventat anual de până la 25.000 de elevi. Părinții achită doar costul alimentației, iar pentru copiii din familii vulnerabile cheltuielile sunt acoperite integral de Primărie. De asemenea, elevii din clasele I-IV beneficiază de transport public gratuit pe baza carnetului de elev.
Singurele instituții care nu vor fi gata să-și deschidă ușile pe 1 septembrie sunt trei grădinițe unde lucrările de reparații sunt încă în desfășurare. Autoritățile dau asigurări că acestea vor fi finalizate în scurt timp.

