Mijlocașul naționalei Republicii Moldova, Ștefan Bodișteanu, a înscris primul său gol din acest sezon al Superligii României, contribuind decisiv la succesul echipei FC Botoșani pe teren propriu în fața formației FC Argeș.
Bodișteanu a deschis scorul cu un șut puternic de la marginea careului, iar în minutul următor Sebastian Mailat a dublat avantajul gazdelor. FC Argeș a redus din diferență spre final prin tunisianul Adel Bettaieb, însă bucuria oaspeților a durat doar un minut – Zoran Mitrov a stabilit scorul final, 3-1.
Grație acestui rezultat, FC Botoșani a urcat pe locul cinci în clasament. În altă partidă a etapei, Rapid București a remizat în deplasare cu Oțelul Galați (1-1), ratând șansa de a egala liderul Universitatea Craiova.
Următoarea etapă din Superliga României se va disputa între 15 și 18 august, în timp ce FCSB, CFR Cluj și Universitatea Craiova vor fi angrenate în returul turului trei preliminar al cupelor europene.

