Clădirea Circului din municipiul Chişinău, restaurată cu bani europeni

După zeci de ani în care a fost lăsată în paragină, clădirea Circului din Chişinău a fost salvată de la degradare datorită asistenței oferite de Uniunea Europeană. În acest fel, edificiul, cu o architectură deosebită, a fost conservat. Lucrările au costat aproape două milioane de euro.

Înainte de a începe restaurarea Circului se stat din Chişinău, un grup de specialişti a efectuat o expertiză tehnică detaliată a clădirii. Au utilizat scanarea 3D și au identificat astfel cele mai problematice puncte, transmite Știri.md, cu referire la tvrmoldova.md. 

Lucrările de reabilitare vor începe cu demontarea și schimbarea acoperișului, schimbarea vitraliilor și instalarea unui sistem modern de scurgere a apei. De menționat că elementele principale ale edificiului vor fi păstrate. 

Lucrările de conservare şi restaurare au început în 2023, cu o întârziere de un an și jumătate, din cauza pandemiei și a războiului. În prima etapă a fost reparat acoperișul circului, cupola și a fost înlocuită fațada vitrificată a clădirii principale.

„Unde ne afăm noi cu picioarele este acoperişul de tip terasă unde s-a scos straturile care au fost anterior, ele sunt deteriorate. Aici se restabileşte termoizolantul şi se face stratul de suport şi peste vor fi montate membranele bituminoase pentru asigurarea impermiabilităţii acoperişului”, a spus Andrei Vasilache, manager de proiect. 

Din cauza acoperișului deteriorat, pe arena mare a circului nu s-au organizat spectacole ani în şir. Acum, situatia e alta – sala e protejată de ploi și de umezeală. Cheltuielile au fost acoperite de Uniunea Europeană prin intermediul programului „Măsuri de consolidare a încrederii” și implementat de PNUD Moldova. Valoarea proiectului se ridică la 2,2 milioane de euro.

„Suntem mândri că având sprijinul financiar al UE, PNUD a contruibuit la realizarea primilor paşi pentru conservarea uneia dintre cele emblematice clădiri din Chişinău – Circul”, a declarat Daniela Gasparikova, reprezentantă rezidentă PNUD în Republica Moldova.

Cea de-a doua etapă a proiectului ar putea dura trei ani. Costul pentru finalizarea lucrărilor de conservare a întregului complex este estimat la peste 11 milioane de euro.

„Documentația de proiect este divizată în două etape, prima care am făcut-o de conservare și a doua lucrările care mai urmează a fi realizate. În raport de finanțarea care va fi s-ar putea ca etapa a doua să fie divizată în sub etape. O estimare, a fost făcută când a fost realizat studiul de fezabilitate în 2019 şi cu părere de rău, acele cifre nu mai sunt valabile”, spune Andrei Vasilache, manager de proiect. 

Circul de Stat din Chişinău a fost construit în 1981, iar pe atunci era al patrulea cel mai mare circ din lume. În 2002, a fost închis pentru renovare. Din 2014, spectacolele au fost reluate doar pe arena mică. În anul 2022, clădirea a fost inclusă în Registrul Monumentelor Ocrotite de Stat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *