Ceban, după protestul lui Șor: „Jocuri murdare de-a pisica și șoarecele”

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a reacționat luni, 18 august, la acuzațiile lansate în spațiul public după protestul neautorizat organizat de Ilan Șor pe 16 august, în scuarul Gării Feroviare din Capitală.

Edilul a catalogat situația drept un „joc murdar” între tabere politice și a cerut ca Primăria să nu fie implicată în aceste confruntări.

„Sunt jocuri de-a pisica și șoarecele la modul propriu, pentru că am văzut de toate: și arestarea lui Pikachu și Labubu, și ce vreți. Ai impresia că unii fără alții nu pot și au nevoie să fie profanate toate manifestațiile publice împotriva guvernării și să bage sperietori în continuare. Cel mai grav lucru este că și o parte, și alta învinuiesc Primăria de anumite lucruri – cineva autorizează, cineva nu autorizează”, a declarat Ceban.

Acesta a transmis un mesaj clar politicienilor, îndemnându-i să nu implice Primăria în disputele lor: „Nu băgați instituțiile municipale în jocurile voastre murdare. Oamenii de aici muncesc zi de zi, șapte zile pe săptămână”.

Protestul din 16 august, la care au participat sute de persoane, a fost convocat de fugarul Ilan Șor, deși manifestația nu a fost autorizată. În context, deputata afiliată lui Șor, Marina Tauber, aflată de mai multe luni în Rusia, a cerut demisia primarului capitalei.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției, protestatarii au recurs la mai multe provocări, inclusiv aducerea unor mascote pentru a distrage atenția de la ilegalități. În urma manifestației, aproape 70 de persoane au fost conduse la Poliție, dintre care una era anunțată în căutare. Au fost întocmite zeci de procese-verbale contravenționale, iar autoritățile au ridicat 76 de corturi, patru saci de dormit și o saltea gonflabilă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *