În ultimii 30 de ani, 113 militari ai Armatei Naționale au decedat, iar 27 dintre aceste cazuri au fost sinucideri. Datele au fost prezentate în plenul Parlamentului de către ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi.
Potrivit informațiilor Ministerului Apărării, majoritatea deceselor – 86 de cazuri – au fost provocate de boli sau accidente. În ceea ce privește cazurile de suicid, ministrul a precizat că zece dintre militarii care și-au pus capăt zilelor erau angajați pe bază de contract, iar trei dintre aceștia se aflau în timpul serviciului în momentul decesului.
De asemenea, dintre cei 17 militari în termen care s-au sinucis, zece au murit în timp ce își exercitau atribuțiile de serviciu.
În contextul acestor cazuri, ministrul Apărării a declarat că a dispus intensificarea măsurilor de suport psihologic pentru militari și consolidarea cooperării cu instituțiile competente și specialiști din societatea civilă, în vederea prevenirii unor astfel de tragedii.
„Personal, mi-am propus să iau la control intensificarea activităților de suport psihologic și monitorizare, dar și să fortificăm colaborarea cu instituțiile competente și cu specialiștii din societatea civilă, pentru a preveni astfel de tragedii”, a declarat Nosatîi în fața deputaților.
Subiectul a ajuns din nou în atenția legislativului după ce, în decurs de o lună, doi militari ai Armatei Naționale au murit după ce au fost răniți cu arma din dotare. În acest context, împotriva ministrului Apărării a fost înaintată o moțiune în Parlament.

