Primăria Chișinău vrea să pună capăt haosului juridic privind clădirile abandonate sau neîngrijite. Edilul Capitalei, Ion Ceban, a anunțat că va înainta Parlamentului un proiect de lege care să ofere autorităților locale instrumente clare pentru intervenție, nu doar în Chișinău, ci pe întreg teritoriul țării.
În prezent, legislația nu prevede explicit cum pot acționa autoritățile în situațiile în care este necesară executarea lucrărilor de siguranță în locul proprietarilor care își lasă imobilele în paragină. De asemenea, nu există mecanisme pentru recuperarea cheltuielilor suportate de stat în astfel de cazuri.
Potrivit municipalității, lacunele juridice vizează atât clădirile complet abandonate, cât și imobilele care, deși au proprietari, nu sunt întreținute corespunzător. Noul proiect de lege urmărește să stabilească proceduri clare și să permită primăriilor să intervină eficient pentru a preveni degradarea continuă a construcțiilor.
Autoritățile consideră că reglementările sunt esențiale pentru protejarea siguranței cetățenilor și pentru responsabilizarea proprietarilor care nu își respectă obligațiile privind întreținerea imobilelor.

