Întreprinderea Municipală „Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi” (AGSV) continuă acțiunile din cadrul Campaniei de plantare de toamnă, care vizează reabilitarea și extinderea spațiilor verzi din capitală.
Potrivit instituției, lucrările se desfășoară pe principalele artere ale orașului – bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, strada Nicolae Dimo, strada Mihail Kogălniceanu și în Grădina Publică „Catedrala Mântuitorului”, unde echipele pregătesc terenul pentru sădirea arborilor de platan, o specie de talie înaltă și cu rezistență ridicată la frig.
Astăzi, 22 octombrie, campania continuă pe bulevardul Dacia, unde sunt plantați arbori cu balot – o metodă modernă care protejează rădăcinile în timpul transportului și manipulării, reducând riscul de deteriorare și crescând șansele de prindere. Această tehnică este utilizată mai ales pentru speciile sensibile sau de mari dimensiuni, precum platanul, magnolia sau fagul.
Reprezentanții AGSV precizează că platanul poate rezista la temperaturi de până la -27°C, fiind ideal pentru climatul Chișinăului. În total, în acest sezon autumnal, întreprinderea planifică plantarea a circa 4 000 de arbori și 16 500 de arbuști în toate sectoarele municipiului.
Prin aceste acțiuni, Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi își propune să contribuie la extinderea zonelor verzi, la îmbunătățirea calității aerului și la crearea unui mediu urban mai sănătos și mai plăcut pentru locuitorii capitalei.

