La Instituția de Educație Timpurie Nr. 59 din Chișinău a avut loc un eveniment plin de culoare, emoție și autenticitate: „Șezătoarea toamnei: De la lume adunate și-napoi la lume date”, o sărbătoare dedicată tradițiilor populare și valorilor identitare.
La activitate au participat preșcolarii, cadrele didactice, părinții, precum și directoarele celor 23 de grădinițe din sectorul Centru, invitate să se bucure împreună de farmecul și atmosfera caldă a acestei inițiative.
Copiii, alături de educatorii lor, au pregătit un program artistic variat, cu cântece, dansuri și poezii inspirate din tradiția populară, iar expozițiile dedicate roadelor toamnei au completat atmosfera de sărbătoare și creativitate.
Evenimentul face parte din programul municipal de schimb de experiență și transfer de bune practici implementat de Primăria Chișinău, care încurajează colaborarea, inovația educațională și promovarea valorilor autentice în rândul celor mici.
Organizatorii subliniază că astfel de activități contribuie la consolidarea comunității educaționale și la stimularea interesului copiilor pentru tradițiile strămoșești.

