Grădinița „Ion Creangă” din Băcioi, redeschisă după 27 de ani, cu investiții de peste 19 milioane de lei din bugetul municipal

După aproape trei decenii în care a avut ușile închise, Grădinița „Ion Creangă” nr. 140 din comuna Băcioi și-a reluat activitatea în 2021, devenind una dintre cele mai moderne instituții preșcolare din suburbia capitalei. Aproape 160 de familii și-au înscris copiii aici, mulți dintre părinți fiind chiar foștii preșcolari care ar fi trebuit să frecventeze grădinița în anii ’90.

Redeschiderea a fost posibilă datorită implicării comunității, administrației locale și sprijinului financiar al Primăriei municipiului Chișinău, care a acoperit peste 95% din costurile totale de reabilitare, în valoare de 19,47 milioane de lei. Din această sumă, 18,33 milioane au fost alocate direct din bugetul municipal.

Primăria Chișinău a continuat să investească și după redeschidere: în 2023, au fost acoperite integral cheltuielile pentru construcția unui teren de sport și a nisipierelor, cu un buget de 448,8 mii de lei.

Edilii capitalei subliniază că extinderea și modernizarea rețelei educaționale reprezintă o prioritate strategică. Doar în suburbii, în ultimii ani au fost investite peste 180 de milioane de lei în grădinițe și școli. Printre realizări se numără construcția a două noi grădinițe în orașul Sîngera și satul Brăila, comuna Băcioi, dar și ridicarea unui bloc de studii cu trei etaje la Liceul Teoretic „Hyperion” din Durlești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *