Primarul municipiului Chișinău și liderul Blocului Alternativa, Ion Ceban, a declarat joi, 21 august, în cadrul unei emisiuni TV, că își dorește să își continue mandatul de primar și a făcut un apel la responsabilitate din partea politicienilor față de cetățeni.
„Eu vreau ca oamenii să trăiască bine, să îmi continui funcția de primar, iar în Parlament să ajungă oameni competenți. Mai mult din jumătate din programul meu electoral deja este implementat sau în curs de implementare. Vreau ca toți politicienii să vină în fața cetățenilor și să raporteze ce au făcut, nu să vorbim despre verzi și uscate, despre est sau vest”, a spus Ceban.
Blocul Alternativa, condus de Ceban, a fost înregistrat de Comisia Electorală Centrală pe 18 august pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie. Lista blocului include 103 candidați, cu vârste între 20 și 69 de ani, iar vârsta medie este de 41 de ani. Aproximativ o treime dintre candidați sunt tineri sub 35 de ani.
Lista electorală este echilibrată din punct de vedere de gen, cu 49 femei și 54 bărbați, și diversificată profesional. Printre candidați se numără: 15 funcționari publici de rang înalt, 29 funcționari – inclusiv primari –, peste 50 de reprezentanți ai regiunilor, doi vicepreședinți de raioane, patru primari, consilieri locali și membri ai diasporei. De asemenea, lista include cinci medici, 12 cadre didactice, 14 antreprenori, șase ingineri, doi agronomi și 39 de juriști, iar șapte candidați dețin titlul de doctor sau doctor habilitat în științe.